Ce cărți am citit în ultima perioadă

Când eram mic, nu cu mult înainte să încep clasa a I-a, am învățat să citesc și mă îndrăgostisem de citit. Pur și simplu mi se părea incredibil să pot să înțeleg cuvinte, propoziții, fraze și expresii dintr-o înșiruire de litere.

Da, era mintea unui copil de 6-7 ani. Vă dați seama că nu citeam foarte cursiv și mai încurcam uneori cuvintele, cert e că adoram să citesc și citeam orice-mi pica în mână. Nu știu să zic un număr dar, până să moară în clasa a III-a pasiunea mea pentru cărți, cred că am citit foarte multe treburi din biblioteca școlii. Încă mai țin minte că am fost primul din clasă care și-a făcut abonament la biblioteca școlii și primul care a terminat toate spațiile de pe spatele abonamentului.

Pentru cei ce nu știu despre ce vorbesc, pe spatele abonamentului de la bibiloteca școlii erau mai multe casete și fiecare era însemnată după ce terminam de citit o carte și o predam. Nu mai știu câte spații erau însă știu că am fost primul care ”a atins limita” și mi-au făcut alt abonament.

Fiindcă mulți cititori caută pe net sugestii de cărți, am făcut o listă a ultimelor 5 cărți pe care le-am citit în ultima perioadă și pe care de altfel vi le recomand cu căldură:

Sistemul Maestrului – Charles F Haanel – o carte excepțională despre puterea creatoare a gândului.

100 de căi spre fericire – Timothy J. Sharp – un ghid pentru oamenii ocupați, după cum îi spune și numele, ne învață cum să fim fericiți.

Dezvăluiri din invizibil – Florin Gheorghiță – o carte destul de interesantă despre spiritualitate.

Îngerul a strigat – Fănuș Neagu – e o carte pe care mulți au citit-o când erau încă la școală, eu acum am descoperit-o și a fost super ok.

Conversații libere – Rober Scoble & Shel Israel – carte espre blogging, companii, pr.

Toate sunt excepționale și vă recomand să le cițiți dacă titlurile vă atrag.

Cele mai vizionate seriale din 2017

Anul trecut a reprezentat un real succes pentru cateva seriale 2017 online. Dincolo de numele foarte cunoscute, precum „Games of Thrones”, de exemplu, anul trecut unele productii mai putin promovate au reusit sa se numere in topul preferintelor cinefililor. Lista acestora se afla mai jos.

13 Reasons Why
Un serial marca Netflix, „13 Reasons Why” a captat atentia multora, desi in 2017 a aparut un singur sezon. Povestea are in centrul actiunii un tanar, care se straduieste sa isi pastreze echilibrul intr-o societate in care rautatile specifice adolescentei sunt la tot pasul. Clay Jensen primeste intr-o zi o cutie plina de casete inregistrate de o fata care a decis sa-si puna capat zilelor. In fiecare din cele 13 episoade, Clay descopera unul din motivele care au dus la cumplita tragedie.

Emerald City
O poveste contemporana, inspirata din „Vrajitorul din Oz”, „Emerald City” a tinut milioane de oameni cu sufletul la gura in 2017. Serialul urmareste lupta dintre magie si stiinta, fiind considerat a fi chiar un rival al celebrului „Games of Thrones”. Actrita Adria Arjona o intruchipeaza pe Dorothy. Ea este un tanar ofiter din politie, al carei principal ajutor este Toto, un caine bine antrenat. Vincent D’Onofrio se afla si el pe lista de distributie, intruchipand Vrajitorul din Oz. Suspansul, actiunea si cautarea indiciilor reprezinta principalele elemente care au transformat „Emerald City” in serialul preferat al multora.

The Young Pope
„The Young Pope” este un alt serial 123movie online interesant din 2017, fiind o coproductie a Sky Atlantic, Canal + si HBO. Faimosul Jude Law joaca rolul unui papa cel putin neobisnuit, machiavelic, cu ganduri ascunse. Diane Keaton joaca rolul Surorii Mary, cea mai apropiata persoana de papa, fiind si sfatuitorul acestuia. Povestea merita cu siguranta urmarita datorita intrigilor, a scenariului atent pregatit, dar si a jocului actoricesc de exceptie!

Big Little Lies
Distributia din acest serial este una fabuloasa: Nicole Kidman, Shailene Woodley, Laura Dern si Reese Whiterspoon. Actiunea din „Big Little Lies” se desfasoara intr-un decor idilic din Monterey, iar povestea urmareste rivalitatile dintre femeile din inalta societate. Atunci cand crima apare in peisaj, rivalitatea trece la un alt nivel, conturand intriga!

Girls
Serialul „Girls” a facut furori in randul generatiei tinere, iar cand un nou sezon a aparut anul trecut, toata lumea a fost in extaz, mai ales ca sezonul al saselea a fost si ultimul. Comedia este despre vietile diferite ale catorva femei, in care sunt surprinse problemele principale cu care se confrunta doamnele si domnisoarele.

The Good Fight
Diane Lockhart din serialul „The Good Wife” a revenit pe micile ecrane, de aceasta data intr-o noua productie. Povestea este una tot despre lumea avocatilor, cu intrigi, pasiuni si iubiri secrete. Actiunea se desfasoara de aceasta data in Chicago.

Toate seriale online subtitrate de mai sus inca pot fi vizionate pe principalele platforme online de streaming, fiind productii excelente, cu actori foarte buni. Toate povestile sunt interesante, iar personajele sunt complexe, reusind sa ajunga foarte usor la inima celor care urmaresc serialele.

Chestii pe care nu le știai despre România

Realizatorul site-ului truenomads.com a realizat un top cu cele mai interesante lucruri pe care le-a aflat despre România după ce a vizitat țara noastră. „Nu auzisem mai nimic despre România înainte să o vizitez, dar am aflat o mulțime de lucruri în momentul în care am ajuns acolo. Cu siguranță sunt foarte bucuros că am ajuns să văd și să cunosc această țară minunată în care am stat aproape 2 luni!”.

În continuare niste lucruri pe care nu le stiai despre Romania

1. Cele mai cunoscute romane, inspirate de locuri din România, sunt „Castelul din Carpați” de Jules Verne și „Dracula” de Bram Stoker.

2. România este pe locul nouă în lume în ceea ce privește producția de vin.

3. Bancnonta românească de 10 bani pusă în circulație în 1917 este cea mai mică bancnotă din lume printată vreodată. Dimensiunile ei sunt de 2,75 x 3.80 cm.

4. Motorul modern cu reacție a fost inventat de inventatorul bucureștean Henri Coandă în 1910.

5. Rețeaua de transport în comun din Bucuresti este a patra cea mai mare din Europa.

6. Soprana Alma Gluck, prima artistă lirică ce a reușit să vândă 1 milion de înregistrări, s-a născut în București pe 11 mai 1884.

7. În Brașov se găsește cea mai mare biserică în stil gotic dintre Viena, Austria și Istanbul, Turcia:Biserica Neagră.

8. Castelul Peleș a fost primul castel din Europa care a fost în întregime luminat cu curent electric. Energia electrică era produsă de instalația proprie a castelului. Sistemul de încălzire al castelului a fost construit în 1888 și este funcțional și astăzi.

9. Al doilea glaciar subteran ca mărime din Europa, Ghețarul din Peștera Scărișoara, se găsește sub Munții Bihor din România. Are un volum de 75 000 de metri cubi și are o vechime de peste 3 500 de ani.

10. Sursa de inspirație pentru Contele Dracula, personaj creat de Bram Stoker, a fost domnitorul Vlad Țepeș, nume provenit din cauza faptului că îi trăgea în țeapă pe dușmanii săi și îi lasă așa de-a lungul drumurilor.

E fain să locuiești la casă

Dacă ar fi să prind peștișorul de aur și să îmi poată îndeplini orice dorință vreau atunci cu siguranță aceea ar fi să pot locui la casă toată viața mea. Spun asta deoarece sunt de părere că viața la casă estea foarte relaxantă și plăcută astfel încât aș da toate apartamentele din lume pentru o căsuță cu o mică grădină.

Sunt genul de persoană căreia îi place foarte mult libertatea astfel încât atunci când sunt nevoit să stau într-un apartament mă simt fix ca un papagal în colivie. Nu pot sta prea multe ore în șir deoarece încep să simt că nu mai am aer și astfel ies afară cel puțin pentru câteva clipe.

Îmi place foarte mult să locuiesc la casă deoarece dispun de o curte unde pot ieși mereu să citesc o carte sau chiar să mă bucur de puțin aer curat precum și de razele soarelui. Astfel o curte cu un foișor înseamnă pentru mine un adevărat paradis.

De asemenea îmi place foarte mult grădinăritul și astfel viața la bloc nu îmi prea permite acest lucru. Îmi place să pot mânca o salată de legume pe care chiar eu să le cultiv, să mănânc un măr crescut în propria grădina dar și să pot oferi o floare de 1 sau 8 Martie culeasă tot din propria grădină.

Un alt motiv pentru care zic că e fain să locuiești la casă este acela că locuind la casă te bucuri de foarte multă liniște. Nu mai ești obligat să auzi când vecinii de sus fac dragoste și nici nu mai auzi atunci când nu știu ce vecin își cumpără mobilă pe care o montează cu bormașina. Singura gălăgie pe care o auzi locuind la casă este doar cea pe care tu o faci deoarece în general casele sunt depărtate de ele și astfel nu ai nicio treabă cu vecinii.

Voi ce alegeți dintre viața la casă și viața la apartament?

L’Amore, il Sole e le Altre Stelle: o comedie italiană, de familie, disponibilă pe Netflix

Printre numeroasele noutati made in Italia adaugate recent in catalogul Netflix figureaza L’Amore, il Sole e le Altre Stelle, o comedie familiala realizata de Fabrizio Costa.

Atunci cand Michela si Primo, doi adolescenti, cei mai buni prieteni din copilarie, isi anunta parintii ca isi vor pierde impreuna virginitatea, haosul se instaleaza in aceste doua familii. Asta deoarece daca initial, anuntul este o simpla provocare din partea tinerei Michela, parintii sunt nevoiti sa gestioneze aceasta situatie si, mai ales, propriile lor probleme de cuplu.

La prima vedere, comedia pare sa se adreseze in special adoelscentilor, pare o poveste mai mult sau mai putin fictiva. Insa, rapid, filmul le da cuvantul adultilor. Sabrina si Andrea, parintii lui Michela sunt in pragul divortului. El deja traieste in magazinul sau si refuza separarea. In ceea ce ii priveste pe Corinne si Pietro, atmosfera nu este deloc mai buna si cuplul este in aceeasi situatie ca primul, in pragul despartirii.
Cei doi adolescenti, satui de atitudinea parintilor lor, decid sa continue sa le faca jocul insa sentimentele pe care le au unul fata de altul sunt din ce in ce mai confuze. Si, chiar daca per ansamblu filmul este o comedie lejera si placuta, filmul nu uita sa joace cartea educativa. Cursurile de educatie sexuala ofera o veritabila meditatie asupra raporturilor barbat/femeie si consimtamantul in materie de sex.

Pe scurt, L’Amore, il Sole e le Altre Stelle este o comedie italiana clasica. Distributia este seducatoare si convingatoare totodata si comedia se lasa urmarita cu placere, la fel ca toate noutatile italiene oferite de Netflix in ultima perioada. Va recomandam in special comedia Viva l’Italia sau un romcom extrem de amuzant precum Tutte lo vogliono (cu indragita actrita Vanessa Incontrada) si Nessuno mi può guidicare.
Un film ideal de urmarit in familie.

Force of Nature: când Mel Gibson joacă in filme din categoria B

Force of Nature, noul film al lui Michael Polish, in care joaca Mel Gibson si Emile Hirsch a inceput sa fie difuzat de Amazon Prime Video. Ocazia perfecta de a vorbi despre acest film din categoria B care a starnit numeroase polemici in momentul lansarii in Statele Unite ale Americii.

Michael Polish este un realizator american relativ necunoscut caruia ii datoram filme precum For Lovers Only sau The Smell of Succes. De data aceasta revine cu un film de actiune in care rolurile principale le apartin actorilor Mel Gibson si Emile Hirsch. Force of Nature povesteste cum un politist care are sarcina de a proteja locuitorii unei cladiri ramane captiv in urma unui teribil uragan. De parca lucrurile nu ar fi suficient de complicate, acesta este si momentul ales de un grup de hoti pentru a recupera o suma imensa de bani din acea cladire.

In urma cu cateva luni cand a fost lansat in SUA, Force of Nature a fost intens criticat. A fost criticat in special datorita faptului ca actiunea filmului are loc in timpul uraganului Maria, care a provocat moartea a 3000 de persoane in Puerto Rico, in septembrie 2017. Presa internationala a aratat cu degetul aceasta exploatare a unei catastrofe naturale mortale, considerand-o drept un afront fata de victime.

Intr-o vreme, numele de Mel Gibson rima cu capodopere din cinematografia americana. Insa, de la o vreme, actorul joaca mai mult in filme din categoria B, unele mai banale decat altele. In varsta de 65 de ani, se pare ca actorul nu isi mai gaseste locul in filme excelente de actiune. Cu toate acestea, Force of Nature are un punct de plecare destul de intrigant. Ar fi putut oferi un concept salvator si placut. Ideea nu este una deloc rea. Insa, punandu-l pe Mel Gibson sa infrunte gasca de hoti pune uraganul pe un plan secund. Pe hartie totul suna bine. Insa, in practica, lucrurile nu stau atat de bine…